Atelier de robotică cu brăduți și sănii la Coding Hub Botoșani – Ediția de Crăciun!🎄

eveniment expirat!

21 Dec 2024

60 - 90 RON

Coding Hub Botoșani

Despre eveniment


Anul acesta, aducem spiritul sărbătorilor mai aproape de cei mici cu o experiență plină de distracție și creativitate! Copiii vor transforma piesele LEGO în povești magice de iarnă, construind și dând viață unor personaje de iarnă interactive.


De la brăduți care se rotesc, până la reni roboți și sănii cu jet, fiecare activitate îi va ajuta pe cei mici să își dezvolte imaginația și să descopere cât de fascinantă poate fi tehnologia. Totul într-o atmosferă prietenoasă și festivă, care va face Crăciunul și mai special!

Ca de fiecare dată, vom împărți copiii în grupe de vârstă:

  • Grupa 3-4 ani, Brăduțul de Crăciun

Anul acesta, copiii de 3-4 ani vor descoperi magia Crăciunului printr-o activitate captivantă și distractivă! Cu ajutorul trusei educaționale Lego Spike Essential, cei mici vor construi un brad de Crăciun fermecat, care chiar se rotește!

  •  Grupa 5-6 ani, Un Simpatic Cerb

Copilul tău va păși într-o lume a poveștilor de iarnă în cadrul unui atelier creativ și interactiv pentru grupa de 5-6 ani! Cu ajutorul trusei educaționale LEGO Spike Essential, micii constructori vor aduce la viață un cerb fermecător, care se mișcă cu ajutorul unui mecanism cu manivelă. Însă magia nu se oprește aici – copiii pot adăuga și efecte sonore pentru a crea o atmosferă de Crăciun cu totul specială.

  • Grupa 7-8 ani, Rudolph

Crăciunul este mai aproape, iar Moș Crăciun are o provocare uriașă: să felicite un număr record de copii din întreaga lume! Sania tradițională nu mai este suficient de rapidă, așa că micii ingineri vor avea misiunea de a construi un robot Rudolph și o sanie propulsată cu jet folosind seturile LEGO Spike Prime.

Această construcție fascinantă îi va ajuta pe copii să combine distracția cu tehnologia, transformând ideile creative în mișcări reale și funcționale. Copiii vor putea personaliza sania și robotul Rudolph cu sunete și mișcări speciale, pentru a adăuga mai mult farmec Crăciunului!

Foarte important: Așteptăm orice copil; indiferent dacă a mai lucrat vreodată cu LEGO, cu o tabletă sau un laptop; indiferent dacă este sau nu înscris la Coding Hub sau orice altă școală de IT; indiferent dacă urmează cursurile unei școli de stat, private sau dacă face homeschooling!

Acest lucru este posibil pentru că la începutul atelierului, trainerii noștri le vor explica pe larg tot ce trebuie să știe și să facă, astfel încât să fie cât mai relaxați și să se bucure de tot ce am pregătit pentru ei. 

Locurile sunt limitate! 🌟
Dacă vrei să îi faci un cadou inedit de acest Crăciun, completează acum formularul de mai jos, iar un reprezentat Coding Hub Botoșani te va contacta pentru a stabili toate detaliile! 

Înscrie-ți copilul la curs:

    Detalii Atelier

    Preț

    60 - 90 RON


    Vârste

    3 - 8 ani


    Capacitate

    10 copii


    Durată

    60 - 90 min